Mistrețul moral

Plimbându-mă pe Facebook am descoperit afișul celei de a patra ediții a Colocviilor Ion D. Sîrbu. Am început să mă gândesc din nou la Cercul Literar de la Sibiu, la deosebirea lui de cercul naeionescian din București. În timp ce Profesorul îi contamina pe Cioran, Eliade, Noica și ceilalți cu naționalismul feroce, la Sibiu, un cerc care avea poate mai multă îndreptățire să nu-i sufere pe ne-români a fost preocupat mai mult cu faptul să devină cât mai intelectual și mai deschis. Negoițescu, Radu Stanca, Doinaș, Regman, Nemoianu, Ovidiu Cotruș și nu în ultimul rând I. D. Sîrbu au devenit cumva ceea ce n-au putut deveni totuși datorită comunismului și a tot ceea ce s-a întîmplat ”după Sibiu”. Și au devenit mulțumită lui Blaga care nu întotdeauna a fost străin de tenebrele naționalismului!

În ceea ce-l privește pe I. D. Sîrbu, în anul doi am vorbit despre Jurnalul unui jurnalist fără jurnal la cursurile de literatură română. Mi-a plăcut într-un mod instantaneu acest om pentru care coloana morală a fost mai importantă decât cariera și care, printre mulți scriitori care au susținut că au sertar dar de fapt n-au avut niciodată, chiar a creat o literatură care nu putea fi publicată înainte de 1989.

Cred că nu sunt singurul căruia îi place să joace jocul: cu cine te-ai întâlni dacă ai avea posibilitatea? Ei bine, pentru mine, I. D. Sîrbu ar fi printre primele nume care mi-ar veni în minte.

A bejegyzés trackback címe:

https://jodemenysegfoka.blog.hu/api/trackback/id/tr644669202

Kommentek:

A hozzászólások a vonatkozó jogszabályok  értelmében felhasználói tartalomnak minősülnek, értük a szolgáltatás technikai  üzemeltetője semmilyen felelősséget nem vállal, azokat nem ellenőrzi. Kifogás esetén forduljon a blog szerkesztőjéhez. Részletek a  Felhasználási feltételekben és az adatvédelmi tájékoztatóban.

Nincsenek hozzászólások.
süti beállítások módosítása