Nebunii zburători

Am citit eseul lui Benjamin Fondane despre Brâncuşi. Cartea a apărut în 2008 la Editura Limes din Cluj, am si comandat-o, dar l-am primit destul de târziu şi, sincer vorbind, prima dată când m-am apucat de citit, nu prea mi-a plăcut.

Acum însă, când i-am dat a doua şansă, a profitat de ea din plin. Înţeleg şi mă identific a multa oară cu adevărul viziunii lui Jan Kott: citim ce putem citi datorită propriilor experienţe şi idei fixe.

Am subliniat câteva pasaje: "...care artist se încredinţează unei reguli, fie ea şi autoimpusă?" (34.); "Ce-i mai rămâne, atunci, artistului, dacă nu-i rămâne decât ceea ce i se îngăduie?" (41.) "Nebunul zburător, aşa i s-a spus lui Lindbergh – şi tot aşa şi lui Cristofor Columb. Artistul care ştie dinainte unde va ajunge este fără întârziere scos din cursă." (74.)

Le-am subliniat pentru că "îmi dau dreptate" în discuţia, publică şi mai puţin publică, în care încerc să apăr Teatrul Maghiar de Stat din Cluj de partea leneşă a publicului, de oamenii care nu vor decât să se "distreze", ceea ce pentru ei este identic cu "a nu face nimic". Dar, desigur, mă apăr şi pe mine, poetul începător şi nătâng de-acum douăzeci de ani care a ascultat-o pe vecină că "poeziile sunt foarte frumoase, dar cuvântul acela...", şi biata femeie s-a roşit din creştet până-n tălpi, şi dacă încercai să-i explici cum concepi tu literatura, îngâna neajutorată: "Petőfi", adică varianta maghiară a numelui şi conotaţiei lui Eminescu: "De ce nu poţi să scrii ca el?!"

În pasiunea frazelor lui Fondane (adică ale Luizăi Palanciuc şi ale lui Mihai Şora) se simte mânia faţă de cei care nu-l înţeleg pe Brâncuşi, ceea ce şi pentru el înseamnă: nu vor să-l înţeleagă.

Bejegyzés egy remek esszéről és a művészek szenvedélyeiről.

2012.01.05 | Címkék: Fondane Brâncuşi pasiunea sensibilităţii | Szólj hozzá!